Mihai Constantinescu
(n. 4 ianuarie 1946, Bucureşti) este un cântăreţ român de muzică uşoară. A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti în anul 1973. În anul 1972, termină Şcoala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai Constantinescu face parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese. Lansează piesa «Păpuşa».
Mihai Constantinescu mai cântă cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin. Primele înregistrări sunt făcute la solicitarea lui Titus Munteanu din repertoriul francez. Titus Munteanu îl remarcă la una din audiţiile organizate de clasa Floricăi Orăscu.
Mihai Constantinescu face parte din trio-ul lansat de Titus Munteanu din care mai fac parte Olimpia Panciu şi Marius Ţeicu. În anul 1999 editează în format single «Iubiţi şi câinii vagabonzi» În anul 2003, unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc cuprinde piese scrise de Mihai Constantinescu
A efectuat turnee în toate ţările ex-socialiste, în Germania, în SUA şi în câteva state din V.Europei În 2002, luna mai, primeşte Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Uşoare «O zi printre stele» din partea Ministerului Culturii şi Cultelor În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România îi editează un caiet de cântece selectate din şlagărele lansate în trei decenii
Read more on Last.fm. User-contributed text is available under the Creative Commons By-SA License; additional terms may apply.
|
Statistics:
- 3,468plays
- 747listners
- 60top track count
|
Music tracks:
Trackimage |
Playbut |
Trackname |
Playbut |
Trackname |
|
|